Curtea domnească din Iași și „arta restaurării” profitabile

        În jurul anului 1900, cercurile politice de la Bucureşti au decis să restaureze principalele monumente istorice din Iaşi: Curtea domnească, biserica Sf. Nicolae Domnesc şi biserica mănăstirii Sf. Trei Ierarhi. Iniţiativa a bucurat nespus pe ieşeni, însă după începerea lucrărilor elita culturală moldavă a fost oripilată de soluţiile de „restaurare” folosite de arhitecţii implicaţi: Lecomte du Nouy şi I. D. Berindei. Biserica mănăstirii Sf. Trei Ierarhi a fost profund modificată faţă de ctitoria lui Vasile Lupu, iar biserica Sf. Nicolae Domnesc, construită de Ştefan cel Mare, a fost practic demolată şi reconstruită din temelie. În timpul lucrărilor de la Palatul Administrativ, ridicat pe ruinele Curţii domneşti, au fost descoperite o sumedenie de fundaţii şi pivniţe ce au aparţinut cândva palatelor domnilor Moldovei. Marea majoritate a acestora au fost sacrificate pentru a face loc noului Palat Administrativ şi de Justiţie, actualul Palat al Culturii din Iaşi. Continue reading

Salvați subteranele Palatului Culturii din Iași!

Apel către intelectualitatea ieşeană, mediul politic şi factorii decizionali administrativi  

          Sub ochiul nostru atent doar la problemele efemere ale cotidianului se produce, în mod silenţios dar decisiv, un atac dramatic la patrimoniul şi identitatea locală.  O mostră unică de memorie arheologică medievală, parte din vechile palate ale domnitorilor Moldovei, este pe punctul de a fi acoperită pentru totdeauna, din inconştienţă şi rea voinţă. Dacă „înţelegem” activismul demolator şi aducător de grabnic profit  al constructorilor, să mai spunem că factorii culturali implicaţi acolo (conducerea Palatului Culturii, arheologi, istorici, Comisii bucureştene de specialitate) au avut ori o atitudine de opoziţie călduţă ori una de-a dreptul colaboraţionistă, de pactizare cu distrugătorii. Continue reading

Reconfigurarea valorilor. Perenitate vs. false valori/falși generatori de modele

Poate mai presus de orice, România modernă a ajuns un model pentru generaţiile viitoare datorită unui efort fantastic de configurare şi respect al valorilor.  România interbelică a stat pe aceleaşi baze până când comunismul a bulversat o ordine naturală care, atunci, multiplica firesc o societate de tip european. Entuziasmul şi iluziile ne-au făcut după ’89 să credem că ne putem întoarce peste noapte la reperele normalităţii. Din nefericire, orbecăim printr-un amurg al existenţei naţionale, căutând ceea ce nu mai există. Ne-am uitat sau abandonat valorile, am pus în loc idoli falşi, jonglăm cu vorbe goale, am ridicat pe socluri personalităţi golite de conţinut. În locul existenţei încărcate de sens, vieţuim în haos, ne agităm fără rost, clădim pe nisip şi privim cum se năruie zi de zi toţi pilonii vieţii naţionale. Continue reading