Familia în satul românesc. Noi provocări și redefiniri

pictura-zilei-casa-taraneasca

După o perioadă destul de agitată, pe parcursul căreia comunitatea rurală românească a revenit în centrul atenției prin ipostaze profunde pe care pare că de multe ori le ascunde, credem de cuviință că este necesară o repunere a nucleului social – familia – sub semnul unor noi interogații și interpretări. De regulă, atunci când constatăm interacțiunile dintre justiție, de oricare tip ar fi aceasta, și spațiul rural, suntem nevoiți să asistăm la adevărate „cutremure” și agitații Social Media. Indiferent dacă la bază există evenimente reale, inventate sau provocate de unii actori ai mijloacelor de informație actuale, avem ocazia de a descoperi permanent lucruri noi care șochează o parte considerabilă din rândul altor categorii sociale. Toate încununează complexitatea evoluției satului românesc.

Ceea ce surprinde, este faptul că avem nevoie de evenimente conjuncturale pentru a regăsi unele înțelesuri de solidaritate și coeziune din interiorul comunității rurale românești. Parcurgând unele lecturi sau intervenții publicistice, observăm multe tentative de analiză ce își trasează obiective cât se poate de clare pentru a explica prăbușirea spațiului rural din aproape toate punctele de vedere: „moștenirea” unui regim totalitar de tip comunist, efectele nivelului de scăzut de trai, sistemul educațional precar etc. Cel puțin, ultimul dintre acestea își poate dovedi imediat „starea de comă”, atunci când este solicitat să răspundă atât la lipsa fondului, cât mai ales a formelor, a modelelor. Una dintre concluziile generale se rezumă la ideea că dezastrul economic al satului, educația lipsită de orizont și săracă în valori, neputința instituțiilor locale, toate colorează cât se poate de lucid tabloul trist reprezentat de familia satului românesc.

Trăim un stadiu al evoluției societății românești, în care ar trebui să încetăm în a mai constata aspecte ce bulversează bunul mers al comunității rurale, una considerabilă din România. Media și mesajele promovate prin canalele sale au avut un impact profund în lumea satului, și nu într-un sens pozitiv? Există vreun remediu care să excludă orice tip de măsuri radicale, incompatibile cu discursul politic actual? Evident că nu. Biserica exercită o influență „bolnavă” asupra comunității rurale? Deși acest gen de voci se fac tot mai des auzite, ele vor tinde tot mai mult spre marginal într-o comunitate preponderent creștină. Există vreo strategie de „ridicare” a satelor? Au trecut acele vremuri…

Totul pendulează între realități sociale (Biserică, Media, Școală, grupuri sociale) care planează asupra individului-membru al comunității, ideea de familie percepută ca celulă vie a societății, care îi conturează individului o latură selectivă, și însuși individul. Acesta deține libertatea de a opta pentru o formă complexă de a alege, sau își poate crea singur constrângeri de tot felul.

Sursa problemelor nu stă tot timpul în structuri, instituții, forme sociale, sau în chestiuni ce își pot găsi remediul mâine, într-o lege, instituție, etc. Satul românesc pare abandonat între mitul generator de valori, chintesența civilizației românești și imaginea sărăciei endemice, a abandonului de către instituții, al dezinteresului față de bunul mers al unei comunități.

„Cutremurele”, înțelese prin acele evenimente cu potențial de a declanșa dezbateri la nivel național, oferă prilejul unor noi și noi definiții, unor actualizări, fără a se ține cont de influența culturii urbane sau chiar experiențele „occidentale” ale unei părți destul de numeroase a satului românesc asupra unui spațiu în care fenomenul educațional instituționalizat se dovedește tot mai lipsit de fond.

Imaginile sumbre ale structurii actuale a familiei satului românesc nu sunt creionate doar de condițiile economice sau nevoile materiale. În realitate, familia rurală se regăsește la intersecția dintre starea socială condiționată de sărăcie, dezinteresul autorităților și refuzul statului de a gândi într-o manieră diferită dificultățile generate de particularități.

Semnele clare ale slăbiciunilor pe care le posedă ideea de familie, create în timp, pe fondul lipsei de coeziune, au trasat o serie de consecințe. Formele de educație venite dinspre familie reprezintă un set haotic de idei și cutume date de influențe precum: interesele materiale prioritare, sau trăirea superficială a unei vieți spirituale, deseori rezumată la stadiul unui simplu ritual. Comunicarea între familiile din interiorul unei comunități rurale se limitează de multe ori la un limbaj simplificat ce semnifică ascensiunea materială, sau „fuga de sărăcie”. Educația din familie, în contextul existenței unei majorități date de modele negative, nu mai deține forța de a-i ancora pe membrii mai tineri în orizonturile tot mai complexe ale vieții, sau chiar este lasată, în totalitate, în responsabilitatea mijloacelor educaționale ale statului. În acest sens, credem că acest context dovedește, din nou, că statul nu poate, de unul singur, să pregătească individul-membru al comunității rurale, pentru a-și însuși un set de responsabilități sociale în cadrul comunității. Lista poate începe, dacă vreți, cu respectul față de spațiul public, cunoașterea normelor esențiale după care se ghidează o comunitate de dimensiuni reduse, sau corectitudinea în raport cu evenimente care amenință bunul mers al acesteia.

Dacă tot am menționat anterior de acele „cutremure” mediatice cu surse în satul românesc, ele se dovedesc, într-adevăr, cutremure, însă nu prin cazurile specifice pe care le prezintă, ci prin multitudinea de evenimente care confirmă faptul că satul românesc, cândva păstrător de energie și tradiție, este amenințat de „cangrene” sociale provocate de sărăcie, dezinteresul reciproc între membrii comunității, lipsa unei educații religioase și mai ales civice.

Problema nu consistă în ideea că media și urbanul își exercită influența negativă covârșitoare asupra satului românesc, în înțelesul său, de la familia nucleară și până la comunitate în ansamblu. Până la conștientizarea acelor modele negative, comunitatea rurală românească întrunește mai degrabă o parte din condițiile unei comunități slabe, fără niciun fel de orizonturi sociale echilibrate, cu proiecții materialiste asupra vieții, care nu includ și o rafinare a spiritului. Prin aceste poziții, intenționăm să găsim puncte de intersecție ale diferitelor cauze, fără a ne rezuma la răspunsuri simpliste: sărăcia/lipsa conduce la deteriorarea misiunii satelor românești, lipsa educației alimentată de dezinteresul societății față de formele de cultivare a întregii populații rurale, îndepărtarea de calea spirituală, reconfigurarea ideii de familie… Toate aceste repere nu solicită doar simple analize critice și previziuni ale dispariției specificului. Cele mai multe dintre acestea cunosc un refugiu în contestarea statului, desființarea clasei politice sau cultura politică precară a societății românești. Puține abordări se îndreaptă spre cultivarea energiei individului-membru al comunității de a-și crea libertăți și responsabilități și forță de a discerne.

Toate aceste aspecte interacționează permanent și influențează traiectoria membrilor comunității rurale, dau naștere unor forme hibride la nivel comportamental, produc dezorientări profunde și pe termen lung în percepția asupra ideii de familie rurală. Comunitatea țărănească nu mai vrea să fie țărănească. Prin interacțiunea cu modele specifice urbanului i se creează impresia că diferențele față de comunitatea orașelor pot fi înlăturate cu ușurință. Așa cum lasă de înțeles și Vintilă Mihăilescu (Tradiţii şi psihologie), țăranul român nu mai vrea să joace un rol de păstrător al tradiției. De „țăran etern”….