O lipsă de evoluţie a campaniei electorale româneşti

Am ales să scriu despre această temă fiind profund dezamăgit de ultima campanie electorală, în care unul dintre candidaţii din turul al doilea a recurs la gesturi de cea mai joasă speţă pentru a smulge voturile cetăţenilor. Vizionând acestă campanie nu am putut să nu mă gândesc la campaniile electorale de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX. Din analiza acestora nu am sesizat nici o evoluţie a campaniei electorale româneşti, ba mai mult, în unele aspecte se poate sesiza o involuţie.

Pentru început am să descriu cum decurgea o campanie electorală în perioada antebelică în timpul votului cenzitar. Despre acest subiect vorbeşte pe larg omul politic Constantin Argetoianu în memoriile sale. Liderul conservator precizează că într-o campanie electorală, principala preocupare a candidatului erau vizitele din casă în casă, acesta lăsând discursurile în aer liber pe loc secund doar pentru amuzamentul publicului.[1] O altă grijă a candidatului era aceea să cunoască situaţia materială a alegătorului său şi câteva detalii despre familia acestuia. De asemenea, acesta trebuia să dea dovadă de înţelegere şi răbdare pentru a nu-l supăra pe viitorul său alegător.[2] Argetoianu subliniază faptul că oamenii contemporani lui puneau mai mult accent pe comportamentul candidatului decât pe discursul propriu-zis.

În perioada interbelică campania electorală, ca de altfel toată societatea românească a avut o dezvoltare considerabilă. Această evoluţie este determinată şi de dezvoltarea presei. Aceasta, pe tot parcursul perioadei interbelice a constituit, cu adevărat, o „a patra putere în Stat”. Numărul periodicelor a avut o creştere remarcabilă şi de la 13 în 1917, s-a ajuns la 1233 în 1922 şi 2351 în 1935. Cele mai multe periodice erau dedicate vieţii politice[3], ceea ce a ajutat la informarea masei cu privire la programul electoral al partidelor. Alegătorii ţineau cont de promisiunile candidaţilor şi îi „pedepseau” pe cei pe care îi considerau „trădători de ţară”.

Dacă facem o paralelă cu ultima campanie electorală observăm faptul că locul presei a fost luat de mass-media, acest lucru a atras cu sine şi o scădere a culturii alegătorilor. De asemenea, candidaţii s-au mulţumit să ofere pomeni electorale în locul unui proiect de dezvoltare al ţării. Se pare însă că alegătorii nu au fost deranjaţi de aceste lucruri, ei votând cu cei care „au dat mai mult”. Putem admite că în mai bine de 100 de ani mentalitatea alegătorilor nu s-a schimbat în linii mari, dar se observă că a scăzut demnitatea lor şi interesul lor pentru politică.

Aşadar, deşi nu am analizat toate aspectele campaniilor electorale româneşti, în scurta mea prezentare am dorit să subliniez decăderea politică din perioada postdecembristă şi stagnarea mentalităţii populaţiei, care devine din ce în ce mai ursuză, ignorantă şi dezinteresată de ţară.

[1] Constantin Argetoianu- Pentru cei de mîine.Amintiri din vremea celor de ieri, vol. I, ed.Albatros, București, 1991, p.53

[2] Ibidem, p.55

[3]http://www.voci.ro/tag/perioada-interbelica , 10.12.2014 ora 21.59