Alegerile din Republica Moldova: „Votează și vei schimba!”

Al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România a avut loc pe 16 noiembrie. Exact la două săptămâni distanță de alegerile parlamentare din R. Moldova. Despre alegerile din România s-a vorbit mult și încă se va mai vorbi. Nici analiștii politici, nici sociologii nu pot explica cum s-a întâmplat ca rezultatul final să fie atât de diferit față de sondajele prezentate înaintea scrutinului. Klaus Iohannis a câștigat pentru că românii au dorit o schimbare. Klaus Iohannis (de dreapta) a câștigat pentru că contracandidatul său, Victor Ponta (de stânga) a recurs, în această campanie electorală, la minciuni, calomnii, escrocherii etc. și asta nu a prins bine „generației twitter”.

Pentru R. Moldova, alegerile din România trebuie să fie o lecție dar în același timp trebuie să se țină cont și de faptul că „ulciorul nu merge de două ori la apă”. Probabilitatea ca moldovenii să se trezească, în ceasul al doisprezecelea, și să voteze, masiv, un partid de dreapta, pro-european și care să reprezinte „schimbarea”, este cam mică. Dar totuși există o speranță. Imboldul a venit iarăși de peste Prut.

Pe 30 noiembrie în R. Moldova lupta nu se va duce numai între „dreapta” și „stânga” dar și între „pro-occident” și „pro-orient”. În cursa electorală au intrat 27 de partide și 2 candidați independenți: care de dreapta, care de stânga, care de centru. În baza ultimelor sondaje în parlament ar accede trei partide de stânga și unul de centru stânga, unul de dreapta și unul de centru dreapta. (4:2)

Dacă analizăm situația din punct de vedere al orientării acestor partide, atunci, avem trei partide pro Uniunea Europeană: PL, în frunte cu M. Ghimpu; PLDM, în frunte cu V. Filat; PDM, în frunte cu M. Lupu și trei pro Uniunea Vamală: PCRM, în frunte cu V. Voronin, PSRM, în frunte cu I. Dodon, PP, în frunte cu R. Usatîi. (3:3)

Indiferent câte mandate vor obține pro-europenii, guvernarea în acest caz va fi extrem de dificilă.

La alegerile din 16 noiembrie, românii din R. Moldova au arătat clar în ce direcție privesc și nu s-au lăsat cumpărați cu 100 de lei sau cu un ceas „Rolex” (Made in China) – recompense oferite de anumiți inși în schimbul votului pentru Ponta. Susținătorii lui Iohannis au dat dovadă de responsabilitate, de maturitate politică și de patriotism stând ore întregi în rând pentru a-și exercita dreptul la vot. Acest lucru este entuziasmant și îmbucurător dar să nu uităm că vorbit doar de circa 35 de mii de alegători (aproximativ 5% din electoratul din R. Moldova). Diaspora românească a fost stimulată de anumiți factori pentru a schimba balanța. Ce, sau cine va stimula diaspora moldovenească să facă același lucru? Cum convingem alegătorii dintre Prut și Nistru că trebuie neapărat continuat cursul european chiar dacă nici guvernarea actuală nu a fost pe măsura așteptărilor noastre?

Întrebarea totuși cred că ar fi alta. Dar oare avem de ales? Dura lex, sed lex! Trebuie să votăm indiferent câte nu ar fi motivele pentru care clasa noastră politică nu ar merita votată. Trebuie să votăm partidele care sunt mai aproape de principiile și valorile pe care le împărtășim. Putem alege unul din partidele pro-europene din actuala conducere sau unul din partidele pro-europene extraparlamentare: Partidul Verde Ecologist, Partidul Acțiunea Democratică, Partidul Național Liberal etc. Dacă nu vom ieși să votăm, nu numai că R. Moldova va rămâne pe loc dar ea va face un pas, dacă nu mai mulți, în urmă.

Pe 30 noiembrie trebuie să lăsăm supărarea închisă în „camera cea mare”, să punem buletinul sau pașaportul în buzunarul de la piept și să mergem să ne facem datoria de cetățeni. Iar atunci când cei pe care i-am ales vor împărți scaunele pentru următorii patru ani să cerem insistent îndeplinirea promisiunilor electorale și respectarea angajamentelor luate.

Votează și vei schimba!  Cere și ți se va da!