Valorile creştin-democraţiei

shaking-hands„Partidele creştin-democrate contemporane leagă ideile liberalismului de cele ale conservatorismului în privinţa valorilor tradiţionale şi de cele ale eticii sociale creştine. Valorile lor fundamentale sunt: libertatea, dreptatea şi solidaritatea. Aceste valori fundamentale se regăsesc în modelarea orânduirii politice şi economice, precum şi în sfera vieţii sociale.

În spaţiul politic, libertatea este înfăptuită prin intermediul drepturilor fundamentale – libertăţi pozitive – şi inalienabile, precum libertatea credinţei şi a conştiinţei, libertatea de expresie, libertatea presei, libertatea de adunare şi libertatea de asociere sau prin dreptul activ şi pasiv de a vota. În sfera economică, libertatea se realizează prin dreptul la proprietate, dreptul la libera dezvoltare a personalităţii, libertatea alegerii unei profesii şi prin libertatea circulaţiei. Întrucât, însă, libertatea unui om nu are voie s-o îngrădească pe a celuilalt, ea se supune restricţiilor legale (libertăţi negative, limitarea puterii politice de către lege) care trebuie să prevină limitarea de către alţii a libertăţii individuale sau a altor drepturi fundamentale, cum ar fi, de exemplu, demnitatea umană sau dreptul la libera dezvoltare a personalităţii. Această viziune asupra libertăţii este liberală în sens clasic şi corespunde fundamentelor statului liberal de drept. Ea explică, totodată, de ce partidele creştin-democrate sunt promotoarele unei orânduiri economice, în principiu, de tipul economiei de piaţă, dar care se angajează şi să menţină echilibrul social.

Valoarea fundamentală a dreptăţii este justificată în democraţia creştină, pe de o parte, prin egalitatea tuturor oamenilor în demnitatea oferită de Dumnezeu, iar, pe de altă parte, prin egalitatea în faţa legii. […] În prim-planul viziunii creştin-democrate asupra dreptăţii nu se află intenţia unei redistribuiri radicale a proprietăţii şi a veniturilor cu scopul de a elimina, într-o bună măsură împărţirea inegală a acestora, ci dreptatea distributivă şi echitatea socială (dar nu şi nivelarea) şi, înainte de toate, asigurarea egalităţii de şanse. Această perspectivă are în vedere ca fiecare om să aibă posibilitatea de a se dezvolta conform dorinţelor şi capacităţilor sale individuale. În acest scop, creştin-democraţia oferă cadrul politic şi legal (statul liberal de drept) şi concepţia orânduirii social-economice (economia socială de piaţă), făcând în sfera pregătirii şcolare şi profesionale, precum şi în politica faţă de familie, oferte care pot fi acceptate în funcţie de dorinţele şi posibilităţile individuale.

[..] Valoarea fundamentală solidaritate denotă mai întâi o atitudine generală bazată pe ideea de umanitate şi de iubire a aproapelui. Ea îl obligă <pe cel puternic> să-l susţină pe <cel slab>. În economia socială de piaţă, solidaritatea este întâlnită în acele situaţii în care anumiţi oameni nu (mai) pot fi activi (temporar) pe piaţa muncii. Ea îi vizează pe bolnavi, pe femeile însărcinate, pe bătrâni şi pe şomeri. […] Politica socială creştin-democrată accentuează, pe de o parte, comandamentul demnităţii individuale, care trebuie să fie asigurată indiferent de venituri şi de poziţia în viaţa activă (angajat sau şomer, incapacitate de lucru din cauza îmbolnăvirii sau statutul de pensionar); pe de altă parte, se resimte şi nevoia asigurării private – pe lângă asigurarea solidară faţă de riscurile vieţii prin stat, respectiv prin sistemul de protecţie socială al acestuia – pentru situaţiile imprevizibile ale vieţii.

Politica economică şi socială creştin-democrată promovează statul care stimulează, însă este împotriva <atotputerniciei> acestuia. Este valabil principiul: atât stat cât este necesar (de exemplu, pentru crearea cadrului politic al economiei de piaţă sau pentru asigurarea solidară faţă de riscurile vieţii), atât de puţin stat cât este posibil. Spre deosebire de modelele politice şi sociale socialiste sau social-democrate, în societăţile care poartă amprenta democraţiei creştine, numeroase sarcini publice sunt delegate unor entităţi mai mici, independente de stat. Acest fapt corespunde ideii solidarităţii, conform căreia statul renunţă să preia responsabilităţi de care se pot achita fie indivizii, fie comunităţile mai mici.”

*fragment din „Democraţia creştină. Fundamente şi model politic”, traducere de Andrei Avram, Bucureşti, Curtea Veche, 2011, pp. 14-18.