Conferinţa FILIT: Cuvintele puterii. Literatură şi ideologie în România comunistă, faţă-n faţă cu diletantismul

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) a reprezentat pentru lumea culturală ieşeană, şi nu numai, dovada cea mai clară a unui proiect de mare succes. În ciuda numeroaselor critici declanşate după finalul primei ediţii (2013) – subiectul principal constând în atenţia specială acordată festivalului de autorităţile locale prin stabilirea unui buget consistent necesar la organizarea activităţilor – evenimentul manageriat de către cunoscutul scriitor Dan Lungu (director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi) a reuşit să ofere un adevărat exemplu de continuitate la nivel înalt a promovării spaţiului cultural românesc. Mai mult decât atât, ediţia a II-a a FILIT a reuşit să devanseze cu mult cifrele din anul anterior, atât în cazul numărului de invitaţi sau al activităţilor desfăşurate, cât mai ales în privinţa atenţiei mediatice de care a beneficiat. Bineînţeles, toate aceste rezultate pozitive au fost alimentate pe parcurs şi de numele „cu greutate” care au încântat publicul ieşean cu discursul şi experienţele intelectuale ale acestora. Personalităţii ale culturii româneşti şi internaţionale precum David Lodge, Guillermo Arriaga, Herta Müller, Mircea Cărtărescu sau Norman Manea a fost invitaţii speciali ai Serilor FILIT.

La fel ca în cazul majorităţii evenimentelor de o asemenea anvergură, nu au putut lipsi momente mai puţin plăcute sau care au dezamăgit prin atenţia acordată. În această categorie de evenimente s-a încadrat, din multe puncte de vedere, şi Conferinţa Naţională „Cuvintele puterii. Literatură şi ideologie în România comunistă”. Deşi specialiştii provocaţi să aibă intervenţii pe subiect sunt cunoscuţi, fie în mediul academic ieşean (Bogdan Creţu, Antonio Patraş, Daniel Şandru), fie provin din celelalte celelalte mari centre universitare româneşti şi din lumea scriitorilor (Mioara Anton, Vasile Ernu, Cristian Vasile, Zoltán Rostás), atmosfera creată a fost mai degrabă una de discuţie purtată în pauza dintre alte evenimente înscrise în programul fiecăruia. Chiar dacă cei aflaţi pe scenă nu au realizat pe loc dezavantajele create de o dezbatere purtată în grabă, în rândul persoanelor aflate în public s-a creat un disconfort clar.

Intervenţiile invitaţilor nu au dat şansa dezvoltării unei conversaţii cu cei interesaţi de această temă, până la urmă una legitimă în cadrul unui astfel de festival cu finalitate culturală. Mai mult, majoritatea celor invitaţi au insistat pe formularea unor întrebări menite să aprofundeze problematica, însă intervenţiile scurte ca durată sau lungi, dar fragmentate în discurs (precum cea a lui Bogdan Creţu) au orientat dezbaterea spre superficial. Singurele excepţii, care într-adevăr au confirmat profesionalismul şi concizia în discurs, au fost reprezentate de istoricul Cristian Vasile şi cunoscutul sociolog Zoltán Rostás. În celelalte cazuri, publicul i-a putut vedea şi asculta pe unii literaţi preocupaţi mai curând de viziunea specifică istoricului sau de metodele sociologice, ca să nu mai pomenim faptul că unii dintre aceştia s-au remarcat într-o manieră negativă prin informaţii eronate (amintim pe Mioara Anton şi contextualizarea „realismului socialist”), tratarea ambiguă a unor concepte caracteristice regimului comunist (comparaţia între literatură şi propagandă, realizată de Bogdan Creţu) sau prin intervenţii rupte de cadrul dezbaterii (cazul lui Vasile Ernu). La toate acestea a contribuit esenţial şi moderatorul Daniel Șandru, care a dat senzaţia că nu şi-a propus dintru început să-i provoace pe invitaţi la problematizarea unor aspecte specifice temei : condiţia scriitorului în comunism, relaţia scriitori-ideologie, argumentele unei producţii literare de calitate, opţiuni tematice şi altele. După un asemenea eveniment, se pot naşte semne de incertitudine : Ce anume a contribuit la aceste concluzii ? Proasta organizare sau dezinteresul şi slaba pregătire a invitaţilor pe subiectul ales de coordonatorii proiectului?

În fond, permanenta grabă a celor aflaţi pe scenă de a merge (în calitate de invitaţi sau moderatori) de la un eveniment la altul a creat această imagine de conferinţă organizată „pe fugă”. Acum rămâne ca publicul să ridice problema : FILIT are nevoie organizarea unei dezbateri asupra literaturii în perioada comunistă ? Întrebarea îşi are legitimitatea sa, întrucât unii aleg să participe la o asemenea discuţie cu dorinţa de a lua contactul cu o serie de date generale, pe când cei familiarizaţi cu problema (fie prin experienţa de viaţă avută în timpul regimului, fie prin preocupările ştiinţifice) aşteaptă de la invitaţi o plasare cât mai profesionistă. Publicul vrea ca fiecare dintre invitaţi „să atace” subiectul într-o manieră cât mai clară, însă prin „filtrul” specializărilor pe care le posedă. Or, cu excepţiile amintite anterior, invitaţii nu au lăsat în urmă decât un discurs sincopat în analiza relaţiei dintre literatură şi ideologice, într-un regim totalitar de model comunist, cum a fost cel din România.

Lipsa unor idei principale şi mai ales a unor concluzii (în afară de necesitatea aprofundării discuţiei !) lăsate de conferinţă ne determină să oferim în câteva cuvinte o imagine ceva mai critică, dar realistă. Cei implicaţi în organizarea evenimentului poartă responsabilitatea eşecului, întrucât s-au bazat pe ideea că prezenţa unor nume cu rezonanţă în lumea academică asigură nivelul academic necesar unei dezbateri serioase. În final, putem merge mai departe şi să admitem că nu era nevoie de prezenţa atâtor invitaţi (ca să nu dăm nume) pentru a crea o atmosferă dominată de profesionalism.