Poate fi Biserica un factor al schimbării sociale?

       La finalul anului trecut și începutul anului actual, activitatea Bisericii Ortodoxe din România a fost deseori analizată pe prima pagină a ziarelor sau la ore de maximă audiență la televizor. Perspectiva pe care au adoptat-o jurnaliștii explica faptul că în România nu există școli pentru că foarte mulți bani se îndreaptă spre construirea de biserici. Recent, opt persoane, implicate la vârf în fotbalul românesc, au fost condamnate la închisoare pentru evaziune fiscală și înșelăciune, pagubele la bugetul național fiind de câteva milioane de lei. Nu mai vorbim de politicienii corupți, unii dintre ei condamnați, care au înșelat statul cu sute de mii sau chiar milioane de euro. Banii sustrași de aceștia nu puteau merge la spitale și la școli? Dar de data aceasta presa s-a rezumat doar să informeze populația nu să ofere și o cheie de interpretare.

Reacția Bisericii a fost una timidă în situația de mai sus. Un comunicat și câteva articole izolate, fără ca acestea să aibă ecou în spațiul public, arată că există în primul rând o problemă de comunicare. Nu de puține ori, Biserica Ortodoxă a arătat că îi este foarte greu să-și adapteze discursul și practicile instituționale la o societate aflată mereu în schimbare. Acest lucru implică o serie de riscuri.
Lipsa dialogului și uneori a transparenței, atitudinea prea tolerantă față de abaterile preoților, poate duce la crearea a doi poli antagonici în societate. Pe de-o parte o Biserică ce se retrage tot mai mult din lume, trăind un sentiment al cetății asediate, refuzând dialogul cu ceilalți și pe de altă parte un segment al societății care va deveni tot mai vocal și va încerca expulzarea religiei din cetate. Biserica poate și trebuie să devină un factor al echilibrului, să se implice în dezbaterea publică pe teme diverse,  să cultive mereu valorile creștine şi să devină un factor activ în reforma morală în această perioadă.

În luna februarie a acestui an, Biserica Ortodoxă din România a dat publicității un comunicat în care prezenta faptul că a cheltuit aproximativ 20 de milioane de euro pe activități filantropice. Dacă o fi mult sau puțin nu discutăm aici, vom încerca să vedem care este impactul acestor activități și cum poate biserica să-și extindă sfera de acțiune. Înființarea și administrarea de spitale, azile sau case de ajutor nu este o preactică nouă, Biserica Ortodoxă având o lungă tradiție în acest sens. De altfel, așa au apărut și primele spitale pe teritoriul țării, pe lângă sau în directa administrare a unor mănăstiri. Fără a minimaliza acest gen de activități, mă întreb cât ajută ele la perpetuarea unui anumit tip de mesaj, a unui anumit set de valori în societatea contemporană? Pentru a reuși să propovăduiască învățătura credinței, pentru a sugera un fel de a trăi în care respectul pentru demnitatea omului și iubirea celui de lângă tine să devină valori fundamentale, cred că Biserica trebuie șă-și extindă sfera activităților, generația tânără fiind segmentul principal de populație asupra căruia se impune canalizarea principalelor resurse. În această direcție, se poate apela la colaborări cu instituțiile statului sau cu organizații nonguvernamentale, fără a le cere acestora asumarea unui discurs profund religios. Rezultatele pozitive obținute astfel îi pot atrage pe mulți către o trăire religioasă interioară.

Revenind la întrebarea din titlu, eu cred că da, Biserica poate și trebuie să fie un factor al schimbării. În primul rând, derularea unor proiecte politico-sociale ar face ca Biserica să fie mai prezentă în spațiul public, fiind dată drept exemplu de bune practici. În al doilea rând, în momentele de tensiune socială, Biserica poate interveni, cerând credincioșilor ( și nu numai) reținere, moderație și autocontrol. În societățile estice, profund religioase, implicarea Bisericii în societate în forme acceptate de o cât mai mare parte a populației este mai mult decât necesară. Binele comun nu poate fi un deziderat fără implicarea uneia dintre instituțiile cu cel mai mare capital de încredere și cu cea mai are capacitate de persuasiune.

Dezbaterea asupra implicării Bisericii în lumea contempoană, dialogul ei cu modernitatea rămâne una deschisă. Aflată la începuturi, sperăm să capete o tot mai mare amploare. Este necesar ca lideri de opinie, reprezentanți ai Bisericii, universitari, voci ale spațiului public să i-a parte la o astfel de dezbatere, care ar putea ajuta atât Biserica pentru descoperii pârghiile necesare unei asemenea implicări dar și actorii sociali, eventual beneficiari ai acestei atitudini.

Activitatea filantropică este deosebit de importantă și vine să suplinească lipsa de atenție a instituțiilor statului față de cele mai defavorizate categorii sociale – bătrânii, copii orfani sau cu deficiențe. Dar dincolo de aceste lucruri, se simte astăzi în România lipsa unei voci instituționale puternice care să impună un set de norme de conduită socială. Biserica ortodoxă poate negocia cu statul, oferindu-i uneori asistență în propagarea unei doctrine sociale care să se bazeze în primul rând pe valorile morale creștine. Această doctrină nu trebuie privită într-o dimensiune liturgică, catehetică ci mai curând ca un instrument în combaterea unor flageluri specifice epocii noastre. Respectul pentru demnitatea umană ca și creație divină, iubirea față de aproape și buna înțelegere cu cei de lângă tine sunt principii și valori ce pot fi traduse în realitate prin creșterea responsabilității individului față de propria comunitate, solidaritate socială, combaterea infracționalității, în special a celei juvenile. Toate aceste idei și fapte pot și trebuie să pvină dinspre Biserică.