Metamorfoza națiunii române. A cincea etapă

Puţine sunt ocaziile când conceptele prăfuite şi aproape încadrate într-un şablon rigid mai sunt trecute printr-o revizuire structurală. Aceasta este însă fericita situaţie în care, prin iniţiativa domnilor Vasile Boari, Sergiu Gherghina şi Radu Murea, ideile subsumate naţiunii şi identităţii naţionale au fost supuse unei analize moderne şi reactualizate în conturul secolului XXI. Într-o abordare pluridisciplinară, cu specialişti din Istorie, Sociologie, Lingvistică, Ştiinţe Politice se reuşeşte o revalorizare a conceptului de naţiune şi a valenţelor sale, descărcate fiind de toate tarele secolului totalitarismelor şi prezentate într-o formulă pe deplin acceptabilă în noul mileniu.

Volumul colectiv Regăsirea identităţii naţionale, Editura Polirom, Iaşi, 2010, este parte a unui proiect mai amplu derulat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, şi al patrulea dintr-o serie ce mai conţine următoarele titluri: Weighting Differences: Romanian Indentity in the Weider European Context, coordonatori Vasile Boari, Sergiu Gherghina, Cambridge Publishing Scholars; Cine sunt românii? Perspective asupra identităţii naţionale, coordonatori Vasile Boari, Natalia Vlas, Cluj, Editura Risoprint; Identitatea românească în context european. Coordonate istorice şi culturale, coordonatori Vasile Boari, Ştefan Borbely, Radu Murea, Cluj, Editura Risoprint.

Articolele sunt structurate în trei părţi şi o introducere şi chiar dacă legătura dintre ele e dată doar de tematica generală, lectura finală oferă senzaţia unui întreg bine articulat. Ca în orice întreprindere colectivă, valoarea, întinderea şi greutatea articolelor nu e uniformă dar poate tocmai dezechilibrul cert scoate în evidenţă contribuţiile de reală calitate. Unele dintre articole sunt doar foarte vag tangente la subiectul mare (cele scrise de Emil Constantinescu şi Anton Carpinschi), altele se situează la un nivel relaxat de superficialitate şi generalizare (Emil Hurezeanu şi Andreea Cartenyi). Dintre toate textele însă, introducerea dă senzaţia puternică de densitate a ideilor şi de nou, teoretizând, ridicând probleme spre dezbatere şi indicând stadiul analizelor privind naţiunea şi identitatea naţională.

Textele sunt destul de eterogene şi viziunile destul de diferite. În fapt, se pare că autorii s-au străduit să prindă toate variaţiile gamei de percepţie a identităţii unui popor. Camil Mureşan şi Septimiu Chelcea îşi prezintă ataşamentul faţă de naţiune, refuză eticheta de entitate depăşită de vremuri, dar îşi exprimă totuşi îngrijorarea faţă de diluarea masivă a sentimentului şi conştiinţei naţionale la români, după anul 2000. Michael Shafir şi Virgil Nemoianu devoalează unele din slăbiciunile profilului cultural naţional, mergând până la discuţia despre intoleranţa publică în România, lansând chiar ipoteza inexistenţei culturii române (înlocuită fiind cu un melanj cultural al minorităţilor „creatoare” şi un talmeş-balmeş de vicii şi virtuţi „natural postmoderne” ale majorităţii). Articolele au un aer benefic provocator pentru că pun faţă în faţă argumente diverse, care susţin cu pasiune anumite faţete ale identităţii naţionale.

Contribuţia adusă de Horaţiu Rusu şi Mircea Comşa demonstrează sociologic de ce şi cum noile generaţii, seduse de modelele civilizaţiei occidentale, au trecut cu entuziasm, în secolul XXI, de la tradiţionalism spre liberalism, adoptând practici şi cutume noi, din care unele nu neapărat şi de calitate. O evoluţie aparte se produce însă în Republica Moldova, iar Eugenia Bojoga şi Oleg Serebrian dau verdicte foarte dure. Într-un stat în care populaţia are dileme identitare, cu o limbă română pervertită şi rudimentară, cu o elită  lipsită de autenticitate şi de simţul angajamentului civic, recuperarea românităţii se face foarte greu. Bătălia pentru confirmarea identităţii e în plină desfăşurare şi, pentru un succes real, românii de dincolo şi de dincoace de Prut ar trebui să fie mult mai activi, cu reacţii ferme în stoparea contagiunii pseudo-identităţii moldoveniste şi a interferenţelor Fratelui Mai Mare.

O excelentă analiză asupra simbolurilor şi stării de spirit a naţiunii maghiare, realizată printr-o cercetare sociologică în 5 ţări (Ungaria şi statele cu minorităţi maghiare) este pusă în pagină de Valer Veres. O privire atentă asupra diferenţelor şi asemănărilor comunităţilor maghiare din Europa de Est, a actualităţii miturilor, simbolurilor şi personalităţilor  istoriei lor, precum şi o abordare sinceră a relaţiei cu majorităţile etnice din România, Serbia, Ucraina şi Slovacvia. Articolul este realmente o surpriză plăcută şi un model pentru o analiză identică ce ar merita făcută în comunităţile româneşti din jurul României, pentru relevarea cu fidelitate a „stării naţiunii” în noul mileniu.

Dincolo de aceste multe şi fascinante detalii coloana vertebrală a cărţii se poate rezuma la dificultăţile naţiunii române în prezent şi la modalităţile de reconstruire permanentă a identităţii prin mituri, istorie, limbă, evenimente politice şi realităţi sociale. Dezbaterile se plasează pe paliere multiple: viziunea constructivistă versus viziunea esenţialistă (existenţa identităţii naţionale per se), egocentrism versus sociocentrism la românii de azi, identităţi create în mod cultural-elitist sau prin interacţiuni sociale şi etnice. Identitatea unui popor nu e statică şi turnată într-o formă eternă, ci e dinamică şi mult mai fragilă decât se crede. Se poate recâştiga, se poate pierde, poate fi deturnată. Tocmai de aceea sunt pasiuni aprinse pentru modelarea ei. Senzaţia finală asupra naţiunii e aceea a unei „comunităţi imaginate”(Anderson) care a luat însă forme foarte concrete, transpuse într-un mixaj de emoţii, idealuri de grup şi simţ comunitar. Fără doar şi poate,  nu doar la nivelul  palpabil al vieţii cotidiane, ci şi la nivel  teoretic, naţiunea este încă o idee în marş, care se creează şi se recreează din etapă în etapă (suntem în a cincea etapă acum?), care se erodează sub presiunea unor factori externi şi interni, dar care se şi remodelează şi consolidează permanent, încă ţesând o reţea de puternice legături psihologice, etnice, culturale, politice, sentimentale, între membri.

Paradoxal, cartea se joacă cu scenarii reale sau utopice, dar în acelaşi timp oferă numeroase idei viabile pentru posibile acţiuni, atât în direcţia fortifierii dar şi a diluării identităţii şi conştiinţei naţionale. Viitorul, aşadar, nu este decis. El se modelează astăzi