Sub semnul civismului

La mai bine de două decenii de la evenimentele din 1989, România încă este în căutarea unui model de democraţie din care să fie eliminaţi baronii locali şi parlamentarii interlopi, iar cetăţeanul să-şi câştige locul în viaţa comunităţii prin implicare, interes faţă de nevoile comunităţii, atitudine.

Lipsa civismului sau gradul ridicat de nepăsare îşi are resorturile în imaginea cetăţeanului faţă de societate ca ansamblu, de construcţia politică postdecembriste sau faţă de sistemul instituţional şi funcţionalitatea lui. Evident, cauzele lipsei de implicare pot fi căutate şi în deresponsabilizarea promovată şi cultivată de partidul unic în regimului comunist-totalitar. După 1989, marea majoritate a cetăţenilor au rămas pasivi, asistând la ascensiunea unei elite economice şi politice care  e departe de interesele majorităţii şi care, de multe ori mimează exerciţiul democratic prin înţelegeri transpartinice. Obedienţa excesivă şi voluntară a românului faţă de directivele şi hotărârile venite din partea acestei elite politico-economice, a dus la o izolare a sa faţă de grupul imediat şi la o neutralizare a sensibilităţii la nevoile acestuia. Cultivarea nepăsării şi lipsa implicării civice, poate fi explicată şi prin imaginea negativă a românilor despre propria ţară, despre nonvalorile care domină în actuala societate. Cei mai mulţi români capabili au ales să privească lucrurile de pe margine, fără a dori să gireze, prin numele şi activitatea lor, lipsa de profesionalism a funcţionarilor publici, interesele politice ale şefilor de instituţii sau cele economice ale politicienilor.

Aplicare unei ştampile pe un buletin de vot, unde apar mai multe nume şi mai multe partide, aparent diferite dar prea asemănătoare prin comportament,  nu este singura acţiune prin care noi putem contribui la funcţionarea mecanismului  democratic. Interesul faţă de problemele grupului, promovarea principiilor care guvernează viaţa comunităţii, implicarea voluntară în diferite acţiuni locale, critica dezinteresată a ceea ce se derulează catastrofic sub ochii noştri, sunt noi valori ce trebuie însuşite pentru ca cetăţeanul de rând să fie parte la construcţia unei societăţi meritocratice, bazată pe principii şi valori funcţionale.

De acum încolo trebuie să privim circumspect la cei care ne îndeamnă să stăm deoparte, care încă propun izolarea într-un mediu aseptic profesional, care în mod inconştient îi trag pe cei buni înapoi pentru a lăsa calea deschisă  ambiţioşilor lipsiţi de orice scrupule. Ba mai mult, chiar trebuie răspuns acestor români excesiv de precauţi, care în mod fals fac pe înţelepţii, că România arată aşa şi datorită tacticii lor de nonimplicare. Contemplarea de la distanţă a distrugerii unei societăţi nu este soluţia viitorului, mai ales că nu poate exista o izolare individuală totală în faţa degradării generale.

Prin implicare civică, prin conduita noastră de zi cu zi, politicul trebuie adus la statutul de partener de dialog, astfel încât deciziile să circule în ambele sensuri, dinspre politic spre societate şi dinspre societate spre politic. Fiecare din noi suportă un grad mai mare sau mai mic de implicare, în funcţie de vârstă, valori, idealuri, status social, însă importantă este conştientizarea faptului că putem lua parte la deciziile publice şi altfel decât prin mijloace instituţionale directe. Atenţi mereu la viaţa comunităţii, rezonând mereu cu valorile şi necesităţile ei,  putem aduce un capital de implicare ce poate fi transformat apoi în câştiguri pentru toţi membri grupului, sau pentru grupul în sine. Atenţionarea asupra abuzurilor, oferirea de soluţii, dialogul pe nevoile imediate, prezenţa activă în spaţiul public, toate aceste sunt atributele cetăţenilor într-un regim democratic funcţional, în centru căruia se află omul ca parte a unui grup construit pe valori şi principii generate de o evoluţie organică. Nepăsarea, dezinteresul, lipsa de atitudine nu vor aduce niciodată schimbarea. Civismul, luarea de poziţie, implicare comunitară pot aduce în schimb respectul faţă de cetăţean, faţă de credinţa, valorile, morala acestuia, în cele din urmă faţă de identitatea sa naţională şi locală.