Reconfigurarea valorilor. Perenitate vs. false valori/falși generatori de modele

Poate mai presus de orice, România modernă a ajuns un model pentru generaţiile viitoare datorită unui efort fantastic de configurare şi respect al valorilor.  România interbelică a stat pe aceleaşi baze până când comunismul a bulversat o ordine naturală care, atunci, multiplica firesc o societate de tip european. Entuziasmul şi iluziile ne-au făcut după ’89 să credem că ne putem întoarce peste noapte la reperele normalităţii. Din nefericire, orbecăim printr-un amurg al existenţei naţionale, căutând ceea ce nu mai există. Ne-am uitat sau abandonat valorile, am pus în loc idoli falşi, jonglăm cu vorbe goale, am ridicat pe socluri personalităţi golite de conţinut. În locul existenţei încărcate de sens, vieţuim în haos, ne agităm fără rost, clădim pe nisip şi privim cum se năruie zi de zi toţi pilonii vieţii naţionale.Dacă unii au ignorat valorile, alţii nu le-au cunoscut deloc. Avem, de acum încolo, generaţii întregi de tineri care au deschis ochii şi au văzut doar anormalitatea, nefirescul, o societate schimonosită, o junglă în care e nevoie să apelăm la impulsuri sălbatice pentru a reuşi sau a supravieţui. Avem generaţii întregi care nu mai discern binele de rău şi nu mai disting lumina de întuneric. În loc să facem permanent elogiul normalităţii, ne pregătim crispaţi pentru neprevăzut, meschinărie, tupeu, viclenie.

Oare cât de grotesc poate părea din exterior un popor în care indivizii îşi pierd identitatea naţională, îşi abandonează religia, uită de o minimă cultură, confundă profesionalismul cu o spoială fară sens? Cum arată un popor unde mita şi hoţia au devenit principalele „virtuţi” naţionale, unde indivizii de rând privesc apatici la politicienii care le fură banii şi îi condamnă la mizerie, unde patrimoniul e mereu batjocorit, unde oraşele sunt aglomerări de mizerie iar satele comunităţi de durere?

E clar că în asemenea situaţie catastrofală trebuie reînviate valorile fundamentale şi trebuie sfărmate pseudo-valorile care au căpuşat mortal orice segment al vieţii noastre publice şi private. Trebuie să decidem sădirea unor idei de calitate pe post de convingeri intime, pe care le vom lua drept repere de-a lungul vieţii. Dacă închidem pentru o clipă televizoarele, dacă nu vom mai privi tumultul străzii, dacă nu ne vom mai asculta politicienii, vom putea reîncepe să gândim… Putem spera să reîntronăm reperele eterne ale vieţii: cultură, familie, spiritualitate, responsabilitate, comunitate, educaţie, libertate, adevăr, morală, onoare, sinceritate, calitate, respect, competenţă, dragoste, sinceritate, profesionalism…

Va fi un efort pe termen lung, va fi un pionierat plin de riscuri, dar e nevoie ca românul de azi sa-şi privească curajos destinul în sens larg, ridicându-şi capul peste problemele de serviciu, peste grijile materiale şi invidiile de bloc. Ce trebuie schimbat în România de azi? Poate şoselele, poate porturile, poate economia…dar în primul rând valorile. Trebuie puse în vîrful ierahiei existenţiale acele detalii care prin ele însele reordonează întreg sistemul, care demască automat impostura, maleficul, lipsa de calitate, falsa modernizare, care-i inhibă pe tâlharii de rând sau pe jefuitorii în frac.

Dramatic este faptul că non-valoarea ia chip uman. Este poate  prietenul din copilărie, fostul profesor, şeful unei instituţii, intelectualul care vorbeşte serios la televizor, oameni pe care îi cunoaştem şi care insistă în propagarea lucrurilor alterate. Uneori mediocrii şi indivizii toxici se prezintă ei înşişi ca diseminatori ai modernismului şi ai progresului, modele morale, căutând argumente pentru un adevăr al lor, şi păcălind minţile mai naive printr-o morgă severă şi argumente întortocheate.  Ba chiar au tupeul de a impune standarde şi de a se prezenta în public ca singurele instanţe competente.

Mai adăugăm pe cei care pur şi simplu coboară de pe altă planetă, total străini de tot ce a însemnat tradiţie şi mecanisme fireşti ale României, care din două voiaje orientale şi două occidentale vin cu pretinse înţelepciuni universale, care cred că românului i se potriveşte orice detaliu adus de aiurea. Care  într-o naivitate superbă vor să „modernizeze” România, propunând cu eleganţă aberaţii de un comic răsunător. Cei care datorită incapacităţii lor de a se adapta la societate proclamă „ defuncte” principiile limpezi ale tradiţiei şi  vor să transforme lumea din jur conform ciudăţeniilor din mintea lor.

Alte ori e vorba despre profesioniştii care nu mai reuşesc să transmită valori ci doar competenţe tehnice (ştiinţifice) şi care s-au izolat într-un spaţiu de o falsă utilitate publică, în realitate într-o nişă sterilă la care oamenii vii privesc întrebători şi cu umire. Cei care cunosc toate meandrele propriului domeniu profesional dar care nu mai ştiu/pot să se ridice deasupra lui, într-o formulă benefică comunităţii. Cei care turuie într-un limbaj criptat al propriului spa’iu îngust, pe care îl domină cu autoritate dar care  se dovedesc a fi inutili dincolo de acesta.  Sau, mai mult, care insistă să recomande şi altora modelul „raţional” şi „detaşat” (rupt însă de viaţa din jur) în numele unei pretinse înţelepciuni şi maturităţi.

Într-o Românie părăsită de noroc, mai suţine cineva oare, astăzi, valorile? Parţial….valorile sunt încă diseminate de spaţiul cultural, universităţi, biserică, părţi firave din media, indivizi disparaţi încărcaţi de idealisme… Aceştia o fac. Prea puţin instituţiile politice. Aproape nimic din ceea ce e reprezentativ politic pentru România nu e compatibil azi cu valoarea. Iar reacţia societăţii civile e prea palidă pentru adevărata ei misiune.

Dar nu putem construi nimic fără o temelie solidă, nu putem înainta fără sănătate socială, fără morală în viaţa politică, fără curăţenie spirituală şi calitate profesională. Valorile fundamentale trebuie reconfigurate de o nouă elită, poate de acei tineri care vin din spate, nealteraţi de cultul meschinăriei şi individualismului care a fost predat în România ultimilor 20 de ani. Reîntronarea normalităţii nu presupune o filosofare pasivă într-o eternitate mioritică ci o ciocnire deschisă cu non-valorile, o critică fermă, o implicare civică de durată şi o dispută curajoasă cu cei care propagă haosul. Cura de însănătoşire a societăţii este absolut recomandabilă şi  cât mai rapid aplicabilă.